
Competiția “Legal Half-Marathon” este organizată de Asociația EOS D’ART în parteneriat cu BAROUL BUCUREȘTI, Primăria Municipiului București și are ca scop promovarea mișcării și a unui stil de viață sănătos pentru un segment larg al populației și implicarea comunității locale într-o acțiune de promovare a mișcării și strângerea de fonduri pentru cauze caritabile alese special pentru acest eveniment.
„Energie pentru viață” , proiect al Asociației Energia Inteligentă, este una dintre cauzele prezente la această ediție a Legal Half Maraton. Proiectul „Energie pentru viață” a fost lansat în vara anului 2021 cu scopul de a trage un semnal de alarmă privind sărăcia energetică extremă din România. Proiectul constă în montarea de panouri fotovoltaice în gospodării situate în zone montane izolate, cu căi de acces dificil de parcurs, fără șanse de a fi racordate în viitorul apropiat la rețeaua de energie electrică. În cei 4 ani de la lansarea proiectului, Asociația Energia Inteligentă a electrificat un număr total de 55 de gospodării aflate în Munții Apuseni, Ciucului, Vrancei, Giurgeului, Bârgăului și Rodnei.
În luna noiembrie a anului 2023, Asociația Energia Inteligentă a încheiat cu Ministerul Energiei „Parteneriatul pentru combaterea sărăciei energetice”, cu scopul de a atinge dezideratul de eradicare a sărăciei energetice extreme. Cu sprijinul Ministerului Energiei, în cadrul parteneriatului a fost realizată inventarierea locuințelor neracordate la rețeaua de energie electrică din România și întocmirea „Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România” (RENGEER), a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani și reprezintă un pas important către dezideratul de zero case locuite permanent fără energie electrică prin simplul fapt că el constituie baza de pornire atât pentru elaborarea de politici publice privind reducerea sărăciei energetice extreme în România, cât și pentru întreprinderea unor acțiuni concrete de reducere a sărăciei energetice extreme precum proiectul „Energie pentru viață”.
În toate etapele derulate în cei patru ani de la inițierea acestui proiect, societatea civilă a fost cea care și-a adus contribuția la electrificarea acestor gospodării. Una dintre cele mai mari realizări ale proiectului „Energie pentru viață” a fost conștientizarea sărăciei energetice extreme din România și crearea unei comunități puternice care a sprijinit demersul și a devenit ambassador în lupta prntru atingerea dezideratului zero case locuite permanent fără energie electrică.
Alte cauze caritabile sunt susținute de Asociația Hospice Casa Speranței, Asociația Autism Voice, Asociația Atelierul de bine, Asociația The Social Incubator, Asociația Fabrica de daruri, Asociația Avatar, Asociatia HEM, pentru Institutul Național de Transfuzie Sanguină, Asociația pentru victimele infracțiunilor sexuale.
Competiția se va desfășura în București, duminică, 23 martie 2025 începând cu ora 8:30, având startul și sosirea pe B-dul Unirii, în fața Tribunalului București. Traseul va fi sub forma unei bucle de 5,27km sau 4,73 km cu start și sosire în fața Tribunalului București. Pe durata desfășurării competiției, pe străzile pe unde se desfășoară traseele curselor și pe străzile care ajung în acest traseu al curselor, se va restricționa traficul rutier.
Competiția se adresează copiilor cu vârsta 0-5ani (care vor participa doar împreună cu unul dintre părinți), copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-14ani, adolescentilor cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani și adulților. Înscrierea participanților se face online pe site-ul oficial, în limita și până la data detaliată pe site-ul oficial în pagina de înscriere (vineri 21 martie). Plata taxei de participare se face în momentul înscrierii online sau în maximum 3 (trei) zile lucrătoare de la data completării formularului online. Se vor întocmi clasamente pe categorii de vârstă și sex . Cursa copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-5ani este o cursă fără clasament și fără premii. La sosire, toţi participanţii vor primi medalii de finisher. Vor fi premiate locurile 1, 2 si 3 de la fiecare cursă și categorie de vârstă. Premiile vor fi anunțate înainte de începerea concursului în funcție de sponsorii care se vor implica în acest proiect. Concurenții care fac parte din profesiile juridice Magistrați (procurori, judecători) si Grefieri clasați în primele 3 locuri la o categorie de premiere vor fi premiați doar cu diplomă și cupă, chiar dacă acea categorie are prevăzute şi premii.
Pentru siguranța Competiției evenimentul va beneficia de: 2 ambulanțe cu cadre medicale specializate, jandarmi și/sau polițisti locali, politiști rutieri, voluntari instruiți, îmbrăcați cu echipament distinctiv.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu TradeVille. Parteneri media sunt: Duțescu și Asociații, Televiziunea Română, Banca Transilvania, Dedeman, One United Properties, Radio Guerilla, Zuzu, Ursus Cooler, Stoica &Asociații, Asociația pentru victimele infracțiunilor sexuale, Țuca Zbârcea &Asociații, Juridice.ro, Radio România Actualități, Isostar, Consiliul Superior al Magistraturii, Baroul București, Federația Română de Atletism, Asociația Municipală de Atletism, Legal Runners, LIBRA Internet Bank, TradeVille, Sport Guru, Direcția pentru sport a Municipiului București, Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul financiar-bancar, CSM București, SIS, Elgeka-Ferfelis Romania, Eventix, Septona, Irina Ghinet, N-avem sânge, Sanador, Eurosport, Green Cola,Sindicatul Dicasterial, Evergent Investments, Atelierul de Bine, Electromontaj, Fabrica de Daruri, Asociația Avatar,Remedia Distribution & Logistic, Transilvania Investments, The Social Incubator, Asociația Energia Inteligentă, Medihelp, Zamfirescu Racoti Vasile & Partenrs, Popescu & Asociații, Dr Max, World Class Romania, Gold Nutrition, Biborțeni, Agetis, Delta Paradis, Superfit, Universul Juridic.
Și tu poți face o diferență în societate! Adoptă o cauză, alege o provocare și înscrie-te în cursă. Împreună putem aduce o rază de speranță pentru cei aflați în nevoie, putem alege să fim sănătoși și să aducem lumină în viața semenilor noștri.
More Stories
Zilele Prevenirii Dezastrelor – Târgoviște, 1 iunie 2025
ENERGY EXPO® 2025, eveniment de referință în Sud-Estul Europei
Bariere și descoperiri: liderii industriei s-au reunit la Summit-ul hidrogenului de la Budapesta
Inovația și sustenabilitatea ajung la București în cea mai mare expoziție din țară dedicată tehnologiilor si soluțiilor verzi